Înapoi (Specializări master)

Game Development

Ce are special masterul de Game Development? Caracterul inovator al programului de master GD constă, în primul rând, în aria principală de studiu abordată – dezvoltarea jocurilor – care este abordată într-o manieră interdisciplinară. Această abordare conferă masteranzilor noi competențe și o viziune de ansamblu asupra abordării dezvoltării de jocuri și aplicații în diverse domenii.

Prin conținutul său, programul de master GD contribuie la dezvoltarea unor competențe profesionale și transversale necesare pentru încadrarea absolvenților într-o serie de ocupații solicitate de piața muncii în domeniul dezvoltării jocurilor video.

În cazul în care vei opta pentru acest master, în fiecare semestru vei avea o materie de practică profesională, unde vei aprofunda noțiunile teoretice de la materii și le vei aplica în proiecte concrete (jocuri, simulări, modelări 2D/3D).  Chiar dacă materia se numește practică profesională, nu te speria, aceasta se face sub îndrumarea cadrului didactic responsabil de materie, deci nu e necesar să faci proiectul în colaborare cu o companie. În plus ai posibilitatea să îți testezi jocurile sau să studiezi anumite mecanici de jocuri pe diverse console: PS5, Xbox, Nintendo Switch, Oculus Quest, HoloLens.

Dacă te uiți atent pe planul de învățământ, vei observa că există multe materii opționale, care îți oferă posibilitatea să studiezi ceea ce îți place din game development. Deci nu trebuie să îți faci griji dacă nu ești așa de bun pe partea de programare, poți să optezi spre opționalele cu specific artistic al acestui master. Și dacă nu ne crezi pe cuvânt cu ce ai citit mai devreme, uită-te aici și analizează fișa fiecărei discipline!

Ce zici te-am convins? Dacă da, grăbește-te să îți pregătești portofoliul pentru admiterea la acest master. Acesta este eliminatoriu, iar mai multe detalii despre conținutul portofoliului găsești în metodologie.

Ca să-ți faci o idee generală despre materiile pe care le poți aprofunda la acest master, aruncă o privire peste figura de mai jos. Ne vedem din toamnă la GD?

Subiectele de la masterul de Game Development
Subiectele de la masterul de Game Development